Didactic

     Portofoliul didactic al departamentului cuprinde discipline fundamentale şi de specialitate din domeniului ingineriei electrice existente la toate specializările Facultăţii de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată (Teoria câmpului electromagnetic, Teoria circuitelor electrice, Maşini electrice etc.) cât şi discipline cum ar fi Bazele electrotehnicii, Electrotehnică generală etc. prevăzute în programele de studii ale celorlalte facultăţi din universitate.

   Departamentul coordonează programele de studii Sisteme electrice şi Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic – studiile de licenţă şi Sisteme electrice avansate – studii de master.

    Se poate aprecia că specializarea de Sisteme electrice este în momentul de faţă o componentă de bază în cadrul domeniului Inginerie electrică, pregătind specialişti cu competenţe în conceperea, proiectarea şi fabricarea sistemelor de producere, transport şi utilizare în practica curenţilor tari, specialişti capabili să poată activa şi în domenii conexe: energetică, electronică de putere, informatică industrială, mecatronică.